miercuri, 29 iunie 2011

Sfinti Apostoli Petru si Pavel - 29 iunie

Inchisoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt praznuiti in Biserica Ortodoxa Romana in fiecare an pe data de 29 iunie, ziua in care au suferit moarte martirica la Roma, in anul 67 d.Hr. Traditia pune arestarea celor doi pe seama persecutiei din timpul lui Nero, care a inceput din anul 64, cand incendierea Romei a fost atribuita crestinilor. Tot potrivit traditiei, Sfintii Apostoli Petru si Pavel ar fi fost intemnitati pentru un timp in aceeasi celula, in Inchisoarea Mamertina din Roma.

Inchisoarea Mamertina - istoric

Cea mai veche inchisoare a cetatii romane, Mamertinum, se afla in inima Romei antice, la cativa pasi de Arcul lui Septimiu Sever, in apropiere de impunatorul edificiu al Curiei. Numele "Mamertina" are origine medievala, si poate fi o referire la templul lui Marte aflat in apropiere.

Inchisoarea Mamertina a fost unica temnita a Romei din timpul regilor si tribunilor, astfel incat poetul Juvenal a caracterizat drept fericita epoca aceea, intrucat o singura inchisoare era de ajuns pentru toata cetatea. Aceasta este mentionata de cativa scriitori antici, printre care si Titus Livius, care dateaza constructia ei in secolul al VII-lea i.Hr, in timpul domniei regelui Ancus Marcius.

Inchisoarea Sfintilor Apstoli Petru si Pavel

Inchisoarea era loc de detentie si de executie pentru condamnatii politic destinati supliciului in calitate de "dusmani ai poporului Romei". Iar cei mai multi dintre acesti dusmani ai poporului Romei au fost crestinii. Tot aici erau inchisi si crestinii ce urmau sa moara in arene.

Se pare ca majoritatea osanditilor intemnitati aici au sfarsit sugrumati. Extras din Tullianum, prizonierul, inlantuit, era atasat cortegiului, spre deliciul plebei ingramadite de-a lungul Viei Sacra, pret de cateva sute de metri si dupa consumarea festivitatii, supus supliciului in respingatoarea grota. Dupa care cadavrul era aruncat in Cloaca Maxima, marele canal subteran - existent si astazi - care mergea de la Forum la Tibru.

Inchisoarea Sfintilor Apstoli Petru si Pavel


Aceasta inchisoare a fost folosita ca loc de detentie pana spre sfarsitul secolului al IV- lea (d.Hr.).

Incepand cu aceasta vreme, inchisoarea Mamertina a devenit un important loc de pelerinaj, datorita traditiilor legate de ea, potrivit carora Sfintii Apostoli Petru si Pavel ar fi fost intemnitati pentru un timp aici, in aceeasi celula.

Inchisoarea Sfintilor Apstoli Petru si Pavel

In sec. al XVI-lea, deasupra inchisorii a fost construita biserica San Giuseppe dei Falegnami (al Dulgherilor).

Inchisoarea Mamertina – descriere

Inchisoarea Mamertina consta din doua celule subpamantene situate pe doua niveluri. Vestigiile acestei temnite incep in spatele unui sir de coloane anodine, cu o mica platforma catre care duc doua scari construite "in oglinda". E partea moderna a complexului, realizata in sec. XVIII sub papii Clement al XI-lea si Benedict al XIII-lea.

Inchisoarea Sfintilor Apstoli Petru si Pavel

Celula superioara a inchisorii are forma trapezoidala si dateaza din secolul al II i.Hr. Pe peretele din partea dreapta se afla o placa pe care sunt numiti cei mai cunoscuti prizonieri care au fost intemnitati aici. Printre acestia se numara gotul Jugurta si galul Vercingetorix.

Inchisoarea Sfintilor Apstoli Petru si Pavel

Pe o a doua placa sunt amintiti martirii si sfintii care au fost inchisi in acest loc, persecutorii acestora si oamenii de marca ce au venit in pelerinaj aici. Tot in aceasta celula se afla un altar si doua statui ale Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.

O alta scara, stramta si abrupta, duce in Tullianum, celula de la nivelul inferior. Numele acestei camere vine de la "tullus", izvorul care exista si astazi in subsolul celulei.

Aceasta celula are forma circulara. Constituie partea cea mai ascunsa a intregului complex, locul unde erau tinuti condamnatii la moarte. Istoricul antic, Sallus spunea despre Tullianum ca se afla la aproximativ 4 m sub pamant, -sub nivelul Romei Antice - pe care "intunericul si mirosul greu o faceau hidoasa si greu de locuit".

Inchisoarea Sfintilor Apstoli Petru si Pavel

Si aici se gaseste in prezent un mic altar, deasupra caruia este reprezentata in relief, scena in care Sfantul Apostol Petru ii boteaza pe ceilalti prizonieri. Tot aici se mai gaseste o cruce intoarsa, dupa modelul celei pe care a fost rastignit Sfantul Apostol Petru.

Inchisoarea Sfintilor Apstoli Petru si Pavel

In stanga altarului, poate fi vazuta o coloana de care, potrivit traditiei, au fost legati Sfintii Apostoli Petru si Pavel, locul de unde i-a convertit la crestinism pe gardieni.

Inchisoarea Sfintilor Apstoli Petru si Pavel

Langa altar, o deschizatura rotunda, aflata in podea, ofera acces la izvorul despre care se crede ca a tasnit la rugaciunile Sfantului Apostol Petru, pentru a-i putea boteza pe ceilalti detinuti.

Inchisoarea Sfintilor Apstoli Petru si Pavel

Inchisoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Desi nu exista pana in prezent nicio descoperire arheologica si nicio sursa scrisa care sa confirme detentia Sfintilor Apostoli Petru si Pavel in Inchisoarea Mamertina, aceasta asociere este facuta in baza unei traditiei timpurii (sec. IV-V), ce a atras in acest loc, inca de la inceput, numerosi pelerini.

Inchisoarea Sfintilor Apstoli Petru si Pavel

Astfel, potrivit acestei traditii, Sfantul Apostol Pavel ar fi putut fi inchis aici inainte de a fi decapitat pe drumul catre Ostia, la Tre Fontane, iar Sfantul Apostol Petru inainte de a fi crucificat cu capul in jos, in circul lui Nero de pe dealul Vatican.

Potrivit unei alte traditii, Sfantul Apostol Petru ar fi facut sa apara un izvor in inchisoare pentru a putea sa-i boteze pe ceilalti prizonieri. Despre acest izvor, inca de timpuriu, pelerinii au marturisit ca are puteri tamaduitoare.

Inchisoarea Sfintilor Apstoli Petru si Pavel

In baza acestor traditii, Inchisoarea Mamertina a ramas pana in zilele noastre un important loc de pelerinaj.

Radu Alexandru

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Un comentariu:

  1. I really like your blog and follow you naturally !!
    Come to visit mine ando follow me back if you like the blog !
    xo xo
    http://the-city-of-bl.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere