vineri, 29 ianuarie 2010

Sfintii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie si Ioan - 30 ianuarie

Vasile-Mana care lucreaza,

Grigorie-Mintea care gandeste

Ioan-Gura care vorbeste

In fiecare an, pe data de 30 ianuarie, sunt praznuiti Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur. Aceasta sarbatoare semnifica unitatea crestinilor. Dupa ani de dispute intre comunitatile crestine, pe tema - cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi, s-a hotarat in urma visului pe care l-a avut episcopul Ioan al Evhaitelor, in timpul imparatului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118), ca 30 ianuarie sa fie ziua de cinstire comuna a celor trei ierarhi.

Pentru a recunoaste valoarea teologica a Sfintilor Trei Ierarhi, prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume.

Sfantul VASILE CEL MARE

Sfantul Vasile cel Mare, episcop al Cezareii Capadociei, s-a nascut in anul jurul anului 329. A studiat cu retori si filosofi celebri in Cezareea, Constantinopol si Atena. A elaborat regulile monahale si a luptat impotriva arienilor. Aceste norme au fost scrise de Sf. Vasile in perioada sederii sale in asezamantul monahal de pe malul raului Iris. La aceste reguli moral-ascetice se adauga cele 313 Reguli mici sau Regulae brevius tractatae, care contin norme pentru viata de zi cu zi intr-un asezamant monahal, 55 Reguli mari sau Regulae fusius tractate, care prezinta principiile de baza ale vietii monahale si, bineinteles, Filocalia, compusa in colaborare cu Sf. Grigorie de Nazianz. Regulile au fost redactate sub forma unui dialog. A lasat multe scrieri dogmatice, omilii si canoane. A trecut la cele vesnice la 1 ianuarie 379, fara a se bucura de triumful dreptei credinte impotriva ereticilor, lucru infaptuit la Sinodul al II-lea Ecumenic. Prin implicarea lui in ajutorarea semenilor este cunoscut si sub denumirea de "Mana care lucreaza". Este sarbatorit la 1 si 30 ianuarie.

Sfantul GRIGORIE DE NAZIANZ

Sfantul Grigorie de Nazianz s-a nascut in jurul anului 330, in Arianz, langa Capadocia. Sub influenta sotiei sale Nona, el se increstineaza si devine episcop de Nazianz. A participat la hirotonia Sf. Vasile la Cezareea, si s-a opus incercarilor imparatului Valens (371) de a rasturna ortodoxia in favoarea arianismului. Dupa moartea tatalui sau in 374, el preia scaunul episcopal de Nazianz, insa nu pentru multa vreme, deoarece se retrage, dupa numai un an, la Seleucia in Isauria, dedicandu-se vietii contemplative. Revine pentru a organiza Biserica din Constantinopol. Una din rudele sale apropiate ii daruieste o casa, pe care o transforma in lacas de cult. In aceasta biserica, el va tine cinci omilii despre dumnezeirea Logosului. Aceste cinci Cuvantari teologice ii vor aduce mai tarziu numele de "Teologul". Il hirotoneste pe Eulalius ca episcop de Nazianz, iar el se retrage in orasul natal, Arianz. Aici isi petrece ultimii ani din viata in meditatie, studiind si scriind poezii. Pentru profunzimea gandirii sale, a primit numele de "Mintea care gandeste". A trecut la viata vesnica in anul 389/390.

Sfantul IOAN GURA DE AUR

Sfantul Ioan Gura de Aur sau Ioan Hrisostom s-a nascut la Antiohia, in jurul anului 354. S-a calugarit in anul 368. A fost botezat in jurul anului 372 de Meletie, episcop de Antiohia. In anul 386 a fost hirotonit preot si a primit misiunea de predicator, iar in 397 a fost numit arhiepiscop al Constantinopolului. S-a ostenit pentru raspandirea credintei adevarate si convertirea la Ortodoxie a gotilor arieni de la Dunare. Doctrina teologica a Sf. Ioan poarta amprenta preocuparilor sale majore, si anume, exegeza biblica si activitatea pastorala.

In problema cunoasterii lui Dumnezeu, el este deosebit de explicit. Ideea de Dumnezeu este innascuta sufletului omenesc. Pe Dumnezeu nu-L putem cunoaste ce este El in Sine, stim doar ca El exista. Pretentiile anomeilor, care sustineau ca il pot cunoaste pe Dumnezeu, tot asa cum Dumnezeu se cunoaste pe Sine, le clasifica drept nelegiuiri si nebunii. El face deosebire clara intre ousia sau physis, natura sau fire, si hypostasis sau prosopon, ipostas sau persoana.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Perioada Triodului 24 ianuarie - 3 aprilie


Una dintre cele mai importante perioade ale anului bisericesc este cea a Triodului. Ea a fost randuita de Sfanta noastra Biserica sa fie vreme de pregatire pentru intampinarea dupa cuviinta a celei mai mari sarbatori crestine, Invierea Mantuitorului, temelie a credintei noastre crestine: "Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci si propovaduirea noastra zadarnica si credinta vostra" (I Cor. 15,14).

Perioada Triodului este cuprinsa intre Duminica Vamesului si a Fariseului si Duminica Pastelui, perioada care reinnoieste sau comemoreaza slujirea arhiereasca a Mantuitorului Hristos sau activitatea Sa de Mare Preot, indeplinita mai ales prin Jertfa, adica prin Patimile si moartea Sa pe cruce. Este vreme de pocainta, post si rugaciune pentru ca, scaldati in baia iertarii si a curatirii de pacate, a reinnoirii noastre sufletesti, sa-l intampinam pe Hristos cel inviat.

Dupa cum este cunoscut, perioada aceasta de zece saptamani, dintre care trei pregatitoare pentru inceperea Postului Pastelui, a Postului Mare sau al Paresimilor si sapte saptamani de post, isi are denumirea de Triod, de la cartea de slujba care se foloseste in Biserica in aceast interval de timp. Numirea de Triod vine de la faptul ca, in aceasta carte de cult, cantarea principala sau canonul care, de obicei in Minei, Penticostar si Octoih, se compune din noua ode sau cantari, nu are aici decat trei (tri odi).

Ideea pregatirii sufletesti a credinciosilor prin rugaciune si post, in vederea luminatei praznuiri a Sfintelor Pasti, este presarata cu prisosinta in campul fertil si roditor al Triodului. Astfel, intr-una din cantarile din Duminica lasatului sec de carne de la vecernie, ne rugam: "Sa ne intoarcem la pocainta si sa ne curatim simtirile asupra carora este razboiul... cu nadejdea darului inimii, intarindu-ne si intru acest chip vom manca Mielul lui Dumnezeu intru sfanta si purtatoarea de lumina noapte a invierii".

miercuri, 20 ianuarie 2010

Saptamana de Rugaciune

In a treia saptamana din luna ianuarie a fiecarui an (18 - 25 ianuarie), bisericile crestine din intreaga lume, organizeaza seri de rugaciune pentru unitatea crestina. Initiativa s-a nascut in lumea protestanta, in anul 1908. Alegerea datei este simbolica, 18 ianuarie fiind sarbatoarea catedralei Sfantului Petru din Roma, iar 25 ianuarie - sarbatoarea convertirii lui Pavel.

Tema propusa pentru Saptamana de Rugaciune din anul 2010, este "Voi sunteti martorii acestora“ (Luca 24,46-48). Potrivit hotararii sinodale din 2008, Biserica Ortodoxa va participa la aceasta Saptamana de Rugaciune, insa, fara implicare liturgica. Hotararea a fost luata in urma impartasirii mitropolitului Nicolae Corneanu intr-o biserica greco-catolica. Facem precizarea ca pana in anul 2008, Biserica Ortodoxa a participat liturgic la aceasta Saptamana de Rugaciune.

Aceasta Saptamana de Rugaciune naste multe intrebari. Daca este o invitatie la rugaciune, iar eu doar asist si nu ma implic, inseamna ca nu particip la rugaciune si atunci ce rost mai are sa fiu prezent. Daca aud un continut care este contrar invataturii ortodoxe, iar eu incep sa rostesc altceva in minte, din dorinta de a nu-mi pierde identitatea, mai putem numi aceste seri ca fiind pentru unitatea crestina? Nu stiu, nu am participat la astfel de intalniri, dar ma intreb ce-i vine in minte unui ortodox, atunci cand se afla intr-un alt locas de cult, tinand seama ca stie ca "exista un singur Domn, o singura credinta, un singur botez" (Efes. 4, 4-5), ca exista o Evanghelie unica (Gal. 1, 6-9), ca nu se poate spune orice despre Hristos.

Daca ne intalnim sa ne unim, ce chip trebuie sa luam? Sa intelegem ca sfintii pictati, nu au chipul asemanator lui Hristos? Daca da, atunci spre ce tindem? Stim ca pentru ortodocsi identitatea de credinta este esentiala unitatii. De aceea nu trebuie sa se uite ca identitatea trebuie cautata nu numai in raport cu prezentul, ci si in raport cu trecutul. Nu putem vorbi de o unitate, in conditiile in care unele Biserici sunt indiferente la o parte din invatatura apostolica, marturisita in Biserica nedivizata de la inceput. Si atunci ce facem, ne asezam unii langa altii cu gandul ca vom ajunge la unitate, in conditiile in care marturisirile de credinta sunt diferite. Nu asa devenim una. Mantuitorul nu-i cere lui Petru sa se roage intr-un fel, iar lui Ioan in alt fel. El lasa o rugaciune pentru toti. Nu ne intalnim sa devenim o asociatie, ci o Biserica care se bazeaza pe unitatea de marturisire a credintei crestine originare.

Este adevarat ca Dumnezeu nu priveste aceste intalniri cu ochii mei, dar nu cred ca ii face placere sa vada cum unii se roaga, iar altii asista. In Sfanta Treime, nicio persoana nu asista la lucrarea celeilalte. Si atunci ma intreb: in astfel de situatii mai este omul in drum spre asemanarea cu Dumnezeu?

miercuri, 13 ianuarie 2010

Eliminarea religiei de la liceu este un atentat la integritatea si fiinta neamului - IPS Andrei al Alba Iuliei

La Casa de Cultura a Studentilor din Alba Iulia a avut loc miercuri, 6 februarie 2008, de la ora 9.00 dezbaterea publica a Proiectului Legii Invatamantului Preuniversitar, care propune eliminarea religiei de la Liceu. Dezbaterea a fost condusa de doamna Megdonia Popescu, director in cadrul Ministerului Educatiei Cercetarii si Tineretului si au participat Prefectul Judetului Alba, Cosmin Covaciu, presedintele Consiliului Judetean Alba dl. Ion Dumitrel, IPS Andrei al Alba Iuliei, reprezentanti ai ISJ Alba, cadre didactice, elevi, parinti si reprezentanti ai altor culte religioase din judetul Alba.

In interventia sa, IPS Andrei a luat atitudine fata de propunerea de eliminare a religiei de la Liceu considerand-o un atentat la integritatea si fiinta neamului nostru. IPS Andrei a vorbit despre necesitatea educarii religioase a profesorilor si a facut trei propuneri concrete pentru noua lege a Invatamantului Preuniversitar. Va redam mai jos cuvantul IPS Andrei:

"Eu sunt strajerul spiritual al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, iar dumneavoastra, de recunoasteti sau nu, sunteti coresponsabili dimpreuna cu mine de ce se va intampla cu generatiile de maine.
Episcop asta inseamna – veghetor, strajer.
Proorocul Iezechiel ii spune strajerului: "Daca strajerul a vazut sabia venind si nu a sunat din trambita si poporul n-a fost vestit si va veni sabia si va ridica viata cuiva, acela a fost rapit pentru pacatele lui, dar sangele lui il voi cere din mana strajerului." (Iez. 33,6).
Eu as vrea sa fiu astazi trambita care trage un semnal de alarma si nu vreau nici eu si nici dvs. sa aveti pe constiinta generatiile de tineri ce ne vor urma.
Nu pretind ca ma pricep la toate nuantele noii legi a invatamantului preuniversitar, desi sunt retinut cu reducerea liceului la trei ani si trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, dar in ce priveste scoaterea religiei de la liceu consider ca ar constitui un atentat la integritatea si fiinta neamului.
Este tocmai varsta la care omul se contureaza si devine matur. Nu sunt de parere ca tanarul trebuie obligat sa creada, dar ca sa stie lucrurile esentiale legate de spiritualitatea si traditia parintilor sai, sa aiba o cultura crestina minimala, e absolut necesar.
Eu imi dau seama ca cei ce fac aceasta propunere (de eliminare a Religie de la Liceu) n-au ei insisi o educatie religioasa ci, ca multi dintre noi, s-au format in vremurile cand indoctrinarea marxist-leninista era in floare. De fapt raul vine mult mai de demult, dintr-un duh rationalist anticrestin care s-a instalat in Europa dupa revolutia franceza. Vi-l voi cita in acest sens pe Octavian Goga care in eseul "Pe urmele unui trecator" zice: "si acum, iarta-ma si nu te supara pe mine, daca fara a-ti cere un raspuns stau si ma intreb, care este credinta dumneatale, mult laudat intelectual al natiei mele?
Cand ai pornit de acolo din casuta de la tara si te-ai dus la scoala … mai ziceai "Tatal nostru" seara si visai cu iele si pricolici. Duceai in suflet mostenirea din batrani: o candela, care licarea in taina si-ti lumina drumul. Dar ti s-a risipit mostenirea. S-a spulberat zi de zi si s-a faramitat in calea ta.
Si fara sa vreau, imi vine in minte o problema atat de mare si atat de nebagata in seama a vremii noastre framantate de patimi mici: educatia religioasa a carturarimii noastre.
Nu gasiti ca ar trebui facut ceva pentru a ne salva tineretul, dandu-i dascali luminati, cari in scoli sa-l invete credinta lui Dumnezeu si preoti cu guri de aur cari sa cuvanteze acolo in centrele studentimii noastre universitare?
Fiindca, asa cum suntem astazi, noi nu stim ce vrem si nu stim unde mergem …"

Va spun apoi ca in majoritatea tarilor Uniunii Europene religia e in scoli, inclusiv la liceu: in Germania, Austria, Italia, Grecia, Olanda, Luxemburg si-n multe altele.
Si sa fim si pragmatici: oare nu tocmai cu tinerii de liceu au cele mai mari probleme parintii, scoala si celelalte institutii care doresc sa-i formeze oameni normali si echilibrati? De ce sa eliminam o parghie serioasa care poate ajuta la formarea lor?
Si inca un lucru: educatia religioasa se asigura respectand credinta fiecaruia, nu-i pune nimeni sa faca religie ortodoxa pe cei ce sunt de alte credinte, ci sa faca religia confesiunii lor. Cat de greu a intrat Religia in Scoala in anii 1990 – 1991. Cat zbucium a fost. Si-acum daca dintr-un condei acest mod care este eficient pentru incercarea de formare a tinerilor nostri ar fi eliminat, eu zic, inca o data, ca ar fi o lovitura mare data spiritualitatii noastre si educarii tinerelor generatii.

Dupa aceasta introducere voi face trei propuneri punctuale:
1. La Liceu Religia sa ramana in trunchiul comun
2. La Liceele Teologice Vocationale sa ramana durata de studii de patru ani. Au fost initial 5 ani, s-au redus la 4 ani si daca se reduce la 3 ani nu mai putem face o educatie vocationala normala.
3. La Liceele Teologice Vocationale sa ramana valabila recomandarea cultului - a fost prinsa in noul proiect de Lege - pentru ca e foarte important ca dascalul care preda intr-un seminar teologic sa aiba afinitati, in ce priveste spiritualitatea, cu confesiunea respectiva.

Acestea sunt propunerile si sper sa ramana si sa fie luate in seama. Introducerea n-a dorit sa fie o critica. Pentru ca daca ar fi o critica, ar trebui sa ne facem si o autocritica. Pentru ca, pe buna dreptate, ma puteti intreba: "Ce-a facut Biserica de 18 ani daca a constatat ca sunt lacune in educatia religioasa a carturarimii? De ce n-a umplut aceasta lacuna?" Si eu ma intreb: Ce-a facut? A facut ce-a putut, n-a facut cat a trebuit ca sa umple aceasta lacuna ca sa avem o carturarime militanta, constienta de ce inseamna educatia religioasa din scoli."

luni, 11 ianuarie 2010

Programul dezordonat - o patima camuflata

Auzim din ce in ce mai des pe om spunand: "Nu mai am timp pentru nimic!" Tot mai mult, omul zilelor noastre sta cu ochii pe ceas sau cu telefonul mobil in mana: da un telefon, verifica un mesaj, se uita la ceas, cauta sa isi aminteasca ceva de prin agenda, totul pentru ca nu cumva sa uite ceva din programul zilei.

Ceva nu este in regula cu aceasta vreme fara timp! Si inainte aveau oamenii serviciu si casa, copii si griji, insa astazi abia de le mai pot face fata. Zilnic ma uit pe fetele oamenilor pe langa care trec: mai intristate, mai abatute, mai indepartate, mai pline de griji si cu programe mai incarcate.

Se arata a fi din ce in ce mai adevarate vorbele lui Antoine de Saint-Exupery, care zic: "Tristetea este intodeauna formata din timpul care curge si nu si-a dat roadele." Omul a ajuns sa alearge neincetat, de dimineata pana seara, insa, cu toate acestea, nimic nu il multumeste, nimic nu il odihneste din cele pe care le face. Omul isi foloseste rau timpul primit in dar.

Moralistul francez Jean de la Bruyere da o sentinta scurta acelora care se plang de faptul ca nu au timp pentru nimic sau ca au mult prea putin. El spune astfel: "Cei care isi intrebuinteaza rau timpul sunt cei dintai care se plang de scurtimea lui." Prin urmare, nu au timp decat aceia care nu sunt in stare sa si-l dramuiasca asa cum trebuie, adica aceia care sunt tinuti de "patima programului dezordonat", deoarece oricare ar fi durata timpului, stiinta intrebuintarii lui il poate face intotdeauna sa mai lung.

Sa fie aceasta insa cu adevarat o patima personala sau doar o simpla stare de fapt a lucrurilor? Gandul imi spune ca programul dezordonat a ajuns patima, si inca una foarte perfida, camuflata sub lozinci de genul "asta-i lumea", "ce sa facem, mergem inainte", "asta este societatea", "si ce daca nu am timp de nimic, toti sunt asa".

Imi dau seama ca programul dezordonat este o patima mai ales privindu-i pe cei foarte putini dintre noi care inca au inca timp pentru toate, care le fac pe toate ale zilei si inca le mai ramane ceva timp pentru ei. Un cuvant al lui Marcel Proust m-a pus pe ganduri, si anume: "Zilele sunt egale pentru un ceasornic, dar nu pentru un om." Acum imi dau seama de ce zic multi oameni, mai ales dintre cei de la oras, cum ca "timpul s-a scurtat, ora nu mai e cum era o data" si altele asemenea.

Omul gaseste timp pentru a face multe, insa foarte rar pentru a le face pe cele ce merita cu adevarat timpul alocat lor. E timp pentru a face lucruri proaste si nefolositoare, insa niciodata nu e timp pentru a face lucrurile cele bune. Aici se descopera inselaciunea diavolului - intotdeauna va gasi omul timp pentru a-si petrece ziua in orice altcceva afara de rugaciune, citire si asezare sufleteasca.

Daca omul primeste o invitatie la distractie, cu siguranta va gasi timpul necesar spre a o satisface, insa "o invitatie" la biserica, la Sfanta Liturghie sau la o alta slujba, de cele mai multe ori vine cand omul are programul prea incarcat sau este deja prea obosit pentru altceva. Deci timp avem, insa nu il folosim in ceea ce merita cu adevarat.

Sfintii Parinti sunt foarte categorici in privinta folosirii cu intelepciune a timpului. Astfel, ei ne indeamna neincetat sa ne chibzuim cu mare grija fiecare zi, fiecare ceas, fiecare clipa, caci orice clipa poate naste vesnicia. O clipa poate insemna o vesnicie, pentru ca fiecare clipa ne poate costa vesnicia. Nicolae Iorga, gandind la moarte, spune urmatorul cuvant: "Pierzi in viata ani la rand si la moarte cersesti o clipa." Nici un om nu stie cand va muri, nici un om nu stie cand va inceta a mai putea lucra in timp, nici un om nu stie clipa de care ii va atarna vesnicia.

Frumos spune o minte luminata: "Nu poti omora timpul fara a insulta vesnicia." Prin urmare, un om care isi pierde timpul sau il foloseste in ce nu trebuie, se arata a fi nebagator de seama si indiferent fata de viata vesnica ce va urma acesteia de aici. Ba mai mult, omul dezordonat nu va pierde doar vesnicia, ci inca si restul vietii pe care o mai are de trait pe acest pamant. Astfel, "pierderea vremii bune este samanta si maica vremii rele", dupa cum spune Dimitrie Cantemir.

Parintele Gheron Iosif vorbeste despre programul de peste zi al omului ca despre o mare datorie, un program dezordonat fiind asociat unei vieti lipsita pana si de cea mai mica asezare. El aducea adesea in fata ucenicilor programul marilor nevoitori athoniti, spunanad: "Una dintre principalele caracteristici ale nevoitorilor binecuvantati era exactitatea programului vietii lor. (...) Inceputul dobandirii caracterului si personalitatii se afla in staruinta de a urma un mod de viata programat si sistematizat. (...) Prin respectarea unui program statornic, omul dobandeste hotarare si barbatie, lucru foarte important si absolut necesar in viata noastra, mai ales pentru ca nevointa noastra este lupta, si inca una crancena. (...) Programul in viata este contributia cea mai importanta la sporirea duhovniceasca."

Lumea are nevoie de o pauza, de o clipa de liniste, in lupta ei de a rezista vitezei actuale. Sa parasim zgomotele si sa dam inapoi lumii linistea de care are nevoie; sa lasam telefonul mobil sa se "odihneasca" si televizorul sa se "racoreasca"; sa nu mai iesim din casa fara vreun rost bine determinat; sa ne asezam pe fotoliu sau in pat, chiar fara a adormi; sa luam in mana o carte buna si sa vorbim cu omul despre om si, cu atat mai mult, sa vorbim cu Dumnezeu despre tot.

Sa parasim deci acele fapte care ne fura, chiar impotriva vointei noastre, ore intregi de peste zi. Sa ne nevoim in a ne pune ordine in programul zilnic, in savarsirea sustinuta a celor bune si folositoare si in parasirea acelor fapte "sugative" de timp.

Amanarea este hotul timpului !

Sa ne amintim de canonul de rugaciune, de rugaciunea de dimineata, de rugaciunea de seara, de rugaciunile din vremea mesei, de vorbitul in liniste cu sotia, cu mama, cu copilul, cu fratele sau cu un prieten. Sa ne amintim ce inseamna a sta si a asculta in liniste o melodie sau a citi o carte.

Cat de bine se regasesc toate cele spuse mai sus in poezia "Glossa", a lui Mihai Eminescu.
Redau aici doar cateva fragmente din aceasta poezie.

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate.

Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte ?!

Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Cand cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

marți, 5 ianuarie 2010

Botezul Domnului - Boboteaza

Pe 6 ianuarie praznuim Botezul Domnului, cunoscut in popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mantuitorului in Iordan, poarta si denumirea de "Epifanie" sau "Teofanie", termeni care provin din limba greaca si inseamna "aratare", "descoperire". De ce aratare sau descoperire? Pentru ca in momentul in care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborat in chip de porumbel si a stat peste El, iar Tatal a marturisit: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit!" (Matei 3, 17). In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor cand S-a nascut, ci cand S-a botezat".

Boboteaza - scurt istoric

Sarbatoarea Bobotezei este amintita din secolul al II lea, la Sfantul Clement Alexandrinul. Mentionam ca in primele secole, Boboteaza era sarbatorita impreuna cu Nasterea Domnului, pe 6 ianuarie. Incepand cu secolul al IV lea, cele doua sarbatori au fost despartite: 25 decembrie fiind data stabilita pentru praznuirea Nasterii Domnului si 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.

Boboteaza, ziua in care Hristos S-a descoperit lumii

Afara de cele graite de Iisus la varsta de 12 ani in templu, Hristos nu a savarsit nici o minune si nu a rostit nici un cuvant retinut de evanghelisti. Incepand cu Botezul Sau, Hristos iese din umbra si incepe sa propovaduiasca. A primit botezul la 30 de ani, varsta maturitatii la evrei.

Iisus a venit la Ioan si i-a cerut sa-L boteze, nu pentru ca avea nevoie de curatire de pacate, caci era Dumnezeu-Omul, ci pentru a sfinti creatia. Ca Mantuitorul nu a venit sa primeasca iertare de pacate de la Ioan, reiese si din faptul ca botezul lui Ioan il ajuta pe om sa constientizeze starea pacatoasa, insa, nu oferea iertarea. De aceea se si spune ca era "spre iertarea pacatelor" (Luca 3, 3), pe care avea s-o aduca Hristos.

El primeste botezul de la Ioan pentru a readuce Duhul Sfant in creatie. Prin caderea in pacat, omul Il pierduse pe Sfantul Duh, asa cum ne marturiseste Sfantul Chiril al Alexandriei. Botezul Mantuitorului reprezinta momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fusesera zavorate pentru om si pentru intreaga creatie. Prin cuvintele din rugaciunea citita la Boboteaza: "Astazi firea apelor se sfinteste...", nu trebuie sa intelegem ca harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei peste toata apa care exista in diverse locuri, ci doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru.

In Botezul Domnului stau inceputul si temeiul Sfintei Taine a Botezului crestin

Acceptand sa Se cufunde in Iordan, Hristos l-a ingropat pe vechiul Adam si a inceput astfel zidirea unui om nou. Apele Iordanului primind pe Dumnezeu-Omul nu au avut ce sa curete, ci au fost ele insele purificate. Hristos a curatit prin cufundarea Sa in Iordan, creatia intinata de caderea omului in pacat si a inlaturat puterea satanei. Astfel, in clipa cand El S-a lasat botezat de Ioan, izvoarele harului s-au pogorat peste creatie.

In rugaciunea de sfintire a apei de la Botez, se cere venirea Duhului pentru curatirea apei de lucrarea puterilor demonice, pentru ca ea sa devina, prin pogorarea deplina a Duhului, loc al nasterii omului nou in Hristos.

Astfel, ritualul Botezului crestin repeta aceste momente, care semnifica trecerea dintr-o etapa existentiala in alta: el se deschide cu lepadarile, menite sa alunge puterea satanei si se incheie cu primirea darului Sfantului Duh.

In ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste Aghiasma Mare.

Crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, in perioada 5 ianuarie- 14 ianuarie si la recomandarea duhovnicului. Agheasma Mare este folosita, in Ajunul Bobotezei, la sfintirea casele credinciosilor si locuitorii acestora.

luni, 4 ianuarie 2010

Sfintirea caselor de Boboteaza

Incepand cu primele zile ale anului, slujitorii sfintelor altare merg si sfintesc casele oamenilor prin stropire cu apa sfintita si vestesc Botezul lui Hristos.

Sfintirea caselor credinciosilor se face prin stropirea cu aghiasma mare in ajunul Bobotezei si prin slujba sfestaniei ce se savarseste la mutarea in casa noua si care se repeta in fiecare an sau chiar mai des, atunci cand lucrarea raului se face simtita in vreun fel in casa.

Omul este solidar cu tot ceea ce il inconjoara. Pacatele, faradelegile omului intineaza spatiul in care acesta le savarseste. Dimpotriva, curatenia vietii lui sfinteste mediul care-l inconjoara. Nu este intamplator faptul ca in popor s-a pastrat zicala: "Omul sfinteste locul".

Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc.

Cand face sfintirea apei, preotul se roaga ca: "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca "prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".

Termenul "aghiasma" vine de cuvantul grecesc "aghiasmos", care isi are originea in cuvantul "aghios"(sfant). "Aghiasmos" se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem "voi face o aghiasma", intelegem slujba, iar cand spunem "voi bea un pic de aghiasma", ne referim la apa sfintita.

Exista si o alta explicatie in legatura cu originea cuvantului "aghiasma". S-a spus ca el vine de la "iazma". In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR, cu etimologie ne­cunoscuta.

Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea "celui potrivnic", adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, ve­denie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma - aiazma - iazma, de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau, satana.

E bine sa stim ca harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat. Asa ca nu putem pune un semn de egalitate intre apa nesfintita si aghiasma. Nici in cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoara peste toata painea care este in biserica, pentru a o preface in Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregatite special pentru aceasta. Harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru si nu peste toata apa care exista in alte locuri. Iata de ce e bine ca omul sa-si deschida casa atunci cand preotul vine sa le sfinteasca, pentru ca sfintirea casei vecinului nu inseamna si sfintirea propriei case.

vineri, 1 ianuarie 2010

Ziua anului nou

Anul iti va merge bine, nu cand tu vei zace beat in ziua cea dintai a lui, ci cand atat in ziua cea dintai, cat si in cea de pe urma, si in fiecare zi tu vei face fapte placute lui Dumnezeu. Nu betia insenineaza, ci rugaciunea, nu vinul, ci cuvantul infranarii. Vinul starneste furtuna, cuvantul lui Dumnezeu aduce liniste. Acela aduce neliniste in inima, acesta alunga zgomotul; acela intuneca mintea, acesta lumineaza pe cea intunecata; acela aduce intristarea, care inainte era departe, acesta ia grija, care este de fata. Caci nimica nu poate asa de tare insenina, ca invatatura intelepciunii, de a pretui putin lucrurile cele de acum, a tinti la cele viitoare, a recunoaste cele pamantesti ca trecatoare si a nu le socoti statornice, nici bogatia, nici puterea, nici cinstea, nici magulirile. Daca tu posezi astfel de intelepciune, atunci poti sa privesti pe un bogat, fara ca sa-l zavistuiesti, poti sa ajungi la nevoie si la saracie si totusi sa nu pierzi curajul.

Crestinul nu trebuie sa praznuiasca sarbatorile numai in stiute zile, ci tot anul trebuie sa fie lui sarbatoare. Cum insa trebuie sa fie formata acea sarbatoare, care se cuvine lui? Pavel zice: "Sa praznuim nu intru aluatul cel vechi, nici intru aluatul rautatii si al viclesugului, ci intru azimele curatiei si ale adevarului" (I Cor. V, 8). Daca ai constiinta curata, tu serbezi in toate zilele, saturandu-te cu nadejdeie cele slavite si indestulandu-te cu asteptarea bunurilor celor viitoare. Iar daca nu ai constiinta linistita, si esti impovarat cu multe pacate, atunci poti sa tii mii de sarbatori, si totusi nu te vei afla mai bine decat cel ce jeleste. Caci ce-mi foloseste mie o zi senina, cand constiinta mea este intunecata? Asadar, daca voiesti, ca sa ai vreun folos de la anul nou, multumeste acum, cand a trecut un an, multumeste Domnului, ca el te-a adus pana aici, frange inima ta, numara zilele vietii tale, si zi catre tine insuti: zilele alearga si trec, numarul anilor se implineste, noi am si savarsit o mare parte din cale, dar ce bine am facut noi. Oare nu ne vom duce noi de aici deserti si goi de toata dreptatea? Judetul este inaintea usii, viata noastra pleaca spre batranete.

Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, cand voiesc a zidi o casa, masoara din unghi in unghi cu sfoara si asa intocmesc zidirea, ca partea ei cea din afara sa nu fie nepotrivita; asa trebuie si noi de-apururea sa intrebuintam ca o sfoara cuvintele Apostolului: "Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate sa le faceti intru slava lui Dumnezeu" (I Cor. X, 31). Asadar ori de ne rugam, ori de postim, de pedepsim ori iertam, de laudam sau dojenim, de intram ori iesim, sau orice facem, toate sa fie spre slava lui Dumnezeu. Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici sa facem nici sa graim. Iar acel grai al Apostolului totdeauna sa-! purtam cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o arma sigura si ca pe o comoara scumpa, si sa-l inscriem in inima noastra, ca noi toate sa facem, sa graim, sa savarsim spre slava lui Dumnezeu, si ca sa dobandim slava de la Domnul atat aici cat si ia sfarsitul acestei calatorii pamantesti. Caci el zice: "Cine ma cinsteste pe mine, si eu il voi cinsti pe acela". Insa nu numai cu cuvintele, ci si cu faptele sa slavim totdeauna pe Tatal, impreuna cu Hristos Dumnezeul nostru, caci Lui se cuvine cinstea si slava si inchinaciunea, acum si in vecii vecilor! Amin.

Sf. Ioan Gura de Aur