miercuri, 23 decembrie 2009

Colindele

Termenul "colinda” este de origine latina si provine de la cuvantul latin "calendae“, derivat din verbul "calare“ ("a vesti“). Astfel, a colinda inseamna a vesti. In vechime, se colinda din seara de 24 decembrie, pana in 25 decembrie. Amintim ca in unele parti se mergea cu colindul pana in Ajunul Anului Nou. Sunt zone unde se colinda mai mult la Anul Nou, cum ar fi Moldova, in timp ce in Transilvania se colinda mai mult la Craciun. Colindatorii sunt chipul ingerilor care au vestit Nasterea Domnului. La colindat se pleaca in ordinea inversa varstei: cei mai mici mai intai, cu Mos-Ajunul: "Buna dimineata la Mos-Ajun...“, ca dupa-amiaza pana pe inserate, cei mai in varsta, mai in puterea noptii sau chiar "noaptea pe la cantatori".

Colindatorii poarta diferite denumiri: ceata de colindatori, ceata de feciori (in Transilvania), ceata de juni (in tinutul Sibiu-Fagaras), bute, butea feciorilor (junilor) (in tinutul dintre Olt si Tarnave), beze (in Campia Transilvaniei si Nasaud), dubasi (in Hunedoara vestica si tinutul Halmagiu-Beius), preuca (in Tara Lovistei), zoritori (in Tara Barsei), caluseri (in zona dintre Sibiu si Strei, intrucat colindatorii ureaza si joaca jocul cu acest nume), etc.

Prin Banat si prin unele parti din Ardeal, copiii care colinda se numesc pitarai. Sunt impartiti pe cete sub con­ducerea unui vatav de ceata. Ei umbla prin sat de la casa la casa, poftind ziua lui Ajun cu adausul: "ca-i mai buna a lui Craciun." E datina ca pitereii, intrand in casa, sa scormone focul din vatra cu betele pe care le poarta in mani.

Prin Muntii Apuseni, in zorii zilei de Ajun, copiii de la 12 la 14 ani, formati in cete de la 5 la 40 de persoane, pornesc in strigari a co­linda pe la case. Cand ajung in curtea gospodarului rostesc :
- Bur ajurul lui Craciur ! iar iesind :
- Noi iesim, Dumnezeu intra!

Prin unele parti din Oltenia, copiii isi fac un steag alcatuit dintr-o prajina lunga, in varful careia leaga o basma, un ban de argint, cateva fire de busuioc si putina tamaie, inchipuind darurile pe care magii le-au adus la nasterea Mantuitorului.

La fiecare casa, urarea este aceasta:
- Buna dimineata la mos-ajun!
Ca-i intr-un ceas bun!

Noapte de Ajun este noaptea bucuriei, caci este momentul cand se naste Mantuitorul. Acesta este motivul pentru care colindatorii exclama:"sculati, sculati boieri mari!", "nu-i vremea de dormit,/ da-i vremea de'mpodobit".

Fiecare gospodar din sat trebuia sa primeasca ceata colindatorilor. Nici o casa nu trebuie sa ramana necolindata, oricat de rea ar fi fost vremea Se credea ca atunci cand nu se vor mai auzi colinde pe pamant vor iesi diavolii si vor pune stapanire pe lume. Pentru cei care nu deschideau usa colindatorilor, a aparut si o forma de descolindat, care consta intr-o serie de actiuni negative asupra acestora: rosteau formule de urari negativ-umoristice, ori luau poarta si o mutau din loc.

Misiunea copiilor nu se termina odata cu colindatul din zilele de Ajun si de Craciun, caci urmau steaua, sorcova si plugusorul.

Colindele sunt creatii anonime si exprima pe intelesul tuturor invatatura Bisericii despre intruparea Domnului. Este adevarat ca limbajul colindei este unul vechi. Intalnim cuvinte care, din punct de vedere etimologic, nu au inca o semnificatie clara, asa cum este si cazul cuvantului "ler“. Cu toate acestea, mitropolitul Antonie Plamadeala afirma ca "se prind asa de usor si se transmit cu usurinta de la o generatie la alta, tocmai pentru ca au reusit sa prinda cuvintele in cele mai adecvate melodii care raspund sensibilitatii noastre celei mai adanci“.

Ar fi minunat sa fim cu totii in randul vestitorilor, asa cum ne indeamna un colind din Ardeal:
"Voi, acum, copiilor, / Si, voi, buni, parintilor,
Laudati Si cantati, Si va bucurati.
Ca ni s'a nascut Hristos, / Sa ne fie de folos".

vineri, 11 decembrie 2009

Hristos şi tinerii - Laurentiu Dumitru:

De ce nu merg tinerii la Biserica?

"In afara Bisericii nu exista mantuire" spunea Sfantul Ciprian al Cartaginei in secolul III. Cei care frecventeaza cu regularitate Biserica stiu ca Sfanta Liturghie este Jertfa nesangeroasa care permanentizeaza si actualizeaza efectele sfintitoare ale Jertfei de pe Golgota, este Taina Impartasirii cu Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului Hristos, este miezul vietii crestine; nu ne putem mantui decat in relatie cu Hristos prin Biserica.

O repetam cu totii, teologi cu har sau fara har, insa numarul tinerilor care au o viata liturgica este inca mic. Statisticile unor profesori de Religie spun ca 1 din 5 elevi de liceu merge la biserica, adica merg si participa activ la Sfanta Liturghie duminicala. Trebuie precizat ca pentru unii elevi sintagma "a merge la biserica" este inteleasa ca trecere in fuga pe la biserica si e sinonima cu a aprinde lumanari, a da acatist sau liturghie, a spune o rugaciune in Casa Domnului, iar nu participare efectiva la Sfanta Liturghie. Pricinile ne-binecuvantate pentru care nu s-au intamplat a fi acolo, la Sfanta Liturghie, motivele sau justificarile sunt nenumarate[128]. Daca ar fi sa le grupam ar trebui sa spunem ca acestea sunt credinta putina, lipsa catehizarii, "credinta personala", necredinta nascuta din multele patimi.

Argumentul pe care l-am intalnit cel mai des e acela ca slujba Liturghiei "este plictisitoare si foarte lunga (4 h!!?)". In general, cei care spun aceasta se scandalizeaza gandindu-se ca sunt unii crestini care stau chiar atat. Adevarul este ca slujba Liturghiei dureaza aproximativ o ora si jumatate, iar cei care vin nu se plang, in general, de lungimea ei. Plictiseala vine si din neintelegerea slujbei, a limbajului liturgic. Cand nu intelegi ce se intampla e greu sa gasesti motivatia de a participa la slujba. Pana la urma aceste argumente sunt rodul lipsei de catehizare. Cand exista intelegere, cunoastere si dragoste pentru Dumnezeu, participarea nu mai este efort supraomenesc.

Parintele Savatie Bastovoi spunea intr-un articol[129] ca sunt atatia tineri care stau ore in sir, pe vant, pe ploaie, sprijiniti de un gard alaturi de persoana iubita. Ce-i tine acolo? Ce alunga oboseala? Dragostea! Iar in cazul prezentei la biserica putem spune ca dragostea vine si din cunoastere, caci nu poti iubi ce nu cunosti, si, de asemenea, aceasta alunga oboseala, plictiseala. Incepatorilor intr-ale mersului la biserica, dar nu numai lor, li se recomanda sa-I vorbeasca lui Hristos despre problemele si bucuriile lor, ba chiar si despre plictiseala ce-i cuprinde, si sa ceara lui Dumnezeu sa-i ajute sa inteleaga si sa aprecieze slujba. Va veni cu siguranta si momentul cand vor raspunde ca si Sfantul Petru prezent la Schimbarea la fata: Invatatorule, bine este ca noi sa fim aici (Marcu 9, 5).

Un alt motiv invocat de tineri pentru neparticiparea la Liturghie este acela ca in week-end e prilej de somn pana mai spre pranz, e mai mult timp liber de care ar dori sa profite. Altii, invocand acelasi motiv, recunosc ca-i vorba aici de comoditate, de lene (ar putea merge la Liturghie, dar nu o fac). Pana la urma si aici e vorba de plictiseala, de necunoasterea lucrurilor care tin de credinta, de neintelegerea slujbei, de lipsa catehizarii.

Un serios si sincer argument adus de tineri este acela ca in familiile lor nu s-a facut educatie religioasa, ca nu-i indeamna si nu-i indruma nimeni din cei de-acasa ("parintii nu ne indruma, nici ei nu merg la biserica"), ca nu au fost obisnuiti cu slujba de mici (obisnuinta e a doua natura...). Parintii nu sunt modele concrete in acest sens; "nici macar un unchi sau o matusa nu am care sa mearga cu regularitate la biserica", imi spunea deunazi o tanara. Unii parinti chiar ii dau inapoi pe tineri de la participarea la Liturghie, considerand ca fiul sau fiica vrea sa scape de treburile casnice - si asa multe la numar. Cu adevarat aceasta este o problema, insa nu de nerezolvat. S-a vorbit de multe ori despre colaborarea dintre toti factorii educationali responsabili: Scoala, Familia, Biserica. Si nu s-a vorbit degeaba. Mult mai usor se poate discuta cu cel care are o baza religioasa inca de acasa.

In general, dintre acestia neobisnuiti de mici cu viata Bisericii sunt si cei care spun: "am credinta mea", "credinta trebuie sa fie inauntrul nostru", "ma rog acasa, Il port pe Dumnezeu in suflet", "eu n-am pacate", "nu le am p-astea cu Biserica..." sau "mersul la biserica e ceva depasit" etc. In aceste cazuri se cere, de asemenea, sustinuta catehizare, ca sa nu o numesc reincrestinare (desigur, nu in sensul de rebotezare). Acest proces este unul indelungat, poate dura luni, chiar ani. Este nevoie de mult tact, de o buna cunoastere a mentalitatii tinerilor, pentru ca ii poti castiga cu un cuvant sau ii poti pierde (suntem incredintati ca fiecare se afla pe drumul Damascului si ca in fiecare pacatos se afla, in chip virtual, un sfant). De exemplu, nu gasesc potrivit a le spune ca daca merg la discoteca, le da diavolul cu biciul peste picioare. Parintele Savatie spunea intr-o carte: "Nu incepe cu daramarea idolilor, lasa-l pe ascultator sa si-i darame singur"[130]. De asemenea, nu trebuie sa propovaduim cu obstinatie iadul (exista iadul pentru mine, nu pentru ceilalti, spuneau Parintii) si nici sa nu lovim apocaliptic cu hotararile sinodului ecumenic II Trulan sau cu canonul 11 al sinodului local de la Sardica. S-ar putea ca indarjirea tanarului sa creasca. Alti tineri aduc ca argumente pentru neparticiparea la Liturghie sminteala (chiar daca nu o numesc asa). Acestia au trait o asa-zisa trauma in apropierea lor sincera de Biserica. Exemplele sunt nenumarate: "barfa" din timpul slujbei (specifica, spun ei, slujbelor de la tara), jena, rusinea!! (cei din anturaj nu merg la biserica, sunt noncomformisti, rebeli, independenti, nu dependenti de Dumnezeu), aglomeratia ("lumea se misca, se agita, vorbeste"), lipsa unei statii de amplificare care sa aduca glasul slujitorilor pana in pridvor, frigul iernii sau caldura verii... Unii afirma ca nu se simt apartinand acelui grup[131]. Traiesc cu sentimentul ca nu sunt la locul potrivit, ca cei care merg la biserica sunt aproape desavarsiti. Nu stiu ce gesturi sa faca, iar daca fac vreunul se gaseste un binevoitor care sa le faca morala ca nu si-au gasit momentul potrivit. In situatia aceasta te simti pur si simplu ca hipopotamul printre bibelouri, cum faci vreun gest, cum spargi ceva, cum deranjezi... Sentimentul este greu de depasit, daca nu ai un apropiat care sa te indrume. Tot la sminteala pomenim si ideea impamantenita in sufletul unora ca sunt destui cei care frecventeaza biserica, dar nu sunt buni crestini. Unii merg mai departe, dand vina pe preot pentru te miri ce...

Cu acestia din urma trebuie discutat cu mare atentie, ei sunt daca nu rau-voitori atunci cautatori sinceri care s-au impotmolit in drumul spre Hristos. Acestia sunt, de obicei, indarjiti si oricand pot aluneca spre vreo secta sau spre necredinta. Cu totii, madulare ale Trupului lui Hristos, sacerdoti sau laici, trebuie sa lucram cu dragoste la vindecarea acestora si sa nu smintim pe nimeni caci cine va sminti pe unul dintr-acestia mici care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui sa i se atarne de gat o piatra de moara si sa fie afundat in adancul marii (Matei 18, 6). Cuvant asa necrutator ca cel adresat celor ce smintesc Mantuitorul nu a mai adresat decat fariseilor fatarnici[132]. Un ultim motiv pentru neparticiparea la Liturghie este pacatul, patima. De la lene, desfranare, iubire de arginti, bautura, fumat, patima discotecii ("cand vii de la discoteca la patru dimineata si putin baut, nu-ti mai arde de biserica"), patima televizorului, patima Internetului, toate se opun mersului la biserica. Superficialitatea, nu numai fata de cele ale spiritului, este de asemenea unul dintre motive. Avand in vedere ca multi tineri chiulesc de la ore pentru a merge in baruri la o bila sau pentru a sta la Internet-Cafe pe chat, cu atat mai mult nu vor gasi ratiunea de a participa doua ore la Liturghie. Patimasii se ghideaza dupa instincte si accentueaza tot timpul in mod hedonist cele ale trupului. Multi tineri se afla intr-o permanenta fuga dupa placeri ieftine, ajungand sa creada ca totul inseamna a consuma, ca bucuria inseamna a dispune de oricine si orice, transferand centrul de greutate din a fi in a avea. Acestia, in goana dupa placeri, nu pot concepe termenul de jertfa, dar mai ales bucuria jertfei. Cei care participa la Liturghie, de obicei, gandesc si actioneaza diferit de "mentalitatea" hedonista a lumii de azi.

Deseori am auzit cu totii spunandu-se: "Acum imi traiesc viata, voi merge la batranete la biserica" sau "toate imi merg bine, de ce sa merg la biserica?" Exista si explicatia cum ca reusita in viata se datoreaza doar efortului personal; acestia considera, de altfel, ca scopul Liturghiei consta in cererile de reusita, iar cei prezenti acolo sunt oameni slabi. Mantuitorului Hristos are cuvant catre cei ce se incred doar in fortele proprii: fara Mine nu puteti face nimic (Ioan 15, 5). Deci din nou superficialitate si necunoastere. Oricum Sfantul Apostol Pavel ne avertizeaza ca daca nadajduim in Hristos numai in viata aceasta, suntem mai de plans decat toti oamenii (I Corinteni 15, 19).

Prea Sfintitul Laurentiu Streza spunea intr-un interviu: "Pentru acesti frati ai nostri, care nu au descoperit rostul Sfintei Liturghii in lucrarea de mantuire, trebuie sa ne rugam staruitor. Cat de mult pierdem si cat de putin oferim Domnului, intr-un an, ne dam seama dintr-un simplu calcul: daca am frecventa biserica in toate cele 52 de Duminici, noua praznice imparatesti si 12 sarbatori ale sfintilor ingeri si ale sfintilor, in total 73 de zile de praznuire, si am sta la Sfanta Liturghie de fiecare data cate 1,5 ore, acest timp face mai putin de cinci zile, din cele 365 de zile ale anului. Intr-un an, 360 de zile oferim trupului si abia cinci zile sufletului!"[133]. Cu adevarat o tema de meditatie. Incercati, dragi tineri, sa calculati si voi cat timp priviti la Atomic sau MTV si intrebati-va sincer pe ce loc e Dumnezeu in viata voastra!

Cand ai un prieten aproape de casa nu-l vizitezi din an in Pasti! Iar daca totusi il vizitezi asa de rar, il mai poti numi prieten...??

Dai vointa, iei putere!


[129] Articolul se numeste "Oboseala si dragoste" si poate fi citit la adresa: www.savatie.tk.

[130] E vorba de cartea Ieromonahului (atunci ierodiacon) Savatie Bastovoi - In cautarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, 2002, o lucrare de real folos tuturor care si-au facut un scop nobil in a-L marturisi pe Hristos in fata oamenilor. Ea ajuta mult la intelegerea procesului convertirii si a felului in care trebuie sa se faca misiune.

[131] Personal cred ca numarul tinerilor activi in Biserica s-a marit in comparatie cu anii trecuti. Chestiunea apartenentei la grup se poate discuta indelung si din perspectiva Psihologiei sociale, insa contactul cu cei din biserica in timpul Sfintei Liturghii este minimal. Batrani sau tineri, cunoscuti sau nu, cei prezenti la slujba au in comun un Domn, o credinta, un botez (Efeseni 4, 5), dragoste si nadejde in Dumnezeu. E adevarat ca in viata te asociezi cu cei cu care ai afinitati, insa zic ca n-ar trebui sa segregam Ortodoxia si pe acest criteriu. "Crestinismul este prin esenta universalist si ostil oricarei segregatii" (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, 1994, p. 317). Integrarea in comuniunea credinciosilor e de obicei o problema de timp.

[132] E vorba de infricosatoarele Vai-uri rostite de Hristos (vezi Matei 23, 13-39).

[133] P.S. Prof. Dr. Laurentiu Streza, O cateheza liturgica (interviu), in Tinerete, ideal, Biserica, Editura Agaton, 2002, p. 40.

miercuri, 9 decembrie 2009

Valeriu Gafencu

Valeriu Gafencu.jpg

Valeriu Gafencu este unul din tinerii care au murit în închisorile regimului comunist, numit de Nicolae Steinhardt "Sfântul închisorilor". S-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, judeţul Bălţi, în Basarabia - d. 18 februarie 1952 închisoarea Târgu Ocna.

În anul 1941, era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept şi Filosofie din Iaşi şi totodată conducător al unui grup al Frăţiilor de Cruce. În urma eșecului rebeliunii legionare a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Reputatul profesor de drept civil Constantin Angelescu l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând că acesta este "unul dintre cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice". Această încercare s-a dovedit însă a fi inutilă, dictatura antonesciană nevăzând cu ochi buni activismul legionar al tânărului Gafencu, care voia ca tot mai mulţi elevi şi studenţi să se înscrie în Frăţiile de Cruce.

Astfel, şi-a săvârşit sentinţa la închisorile de la Aiud (1941-1944), Piteşti (1944-1949) şi Târgu Ocna (1949-1952), unde a fost un adevărat trăitor al Ortodoxiei, regimul dur al detenţiei, torturile şi bolile contactate aici întărindu-l duhovniceşte. A compus aici poezii, care se cântau în celule, iar acum se cântă în biserică. În 1949 este dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC pulmonar, osos, ganglionar, reumatism, lipsă de hrană.

La data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferinţă să-i procure o lumânare, o cruciuliţă şi o cămaşă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus lui Ioan Ianolide: "Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiaţi prieteni. Fă tu aşa fel încât să vină pe rând la mine, în linişte.". A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14:00-15:00, Valeriu Gafencu rosteşte ultimele sale cuvinte: "Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul", după care a trecut la cele veşnice.

ValeriuGafencu.jpg

Face parte dintr-un grup ce împărtăşea aceeaşi orientare spirituală, alături de studentul în drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea sa devină ieromonahul Arsenie Papacioc, doctorul Traian Trifan, avocatul Traian Marian, Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Totea şi mulţi alţii. Unul dintre bolnavii ce-l iubeau şi-l admirau, Victor Leonida Stratan, obţinuse printr-o intervenţie specială, de la familie, un pachet cu streptomicină. Valeriu le-a primit şi a doua zi l-a înştiinţat pe Stratan că a hotărât să le cedeze pastorului Richard Wurmbrand, spunând că şi acesta se afla într-o stare gravă. Medicamentele au fost folosite de Wurmbrand, a cărui viaţă a fost astfel salvată.

Valeriu Gafencu spunea: „... pentru a te uni cu Hristos este necesar să te curăţeşti lăuntric prin spovedanie şi să te înnoieşti prin Sfânta Împărtăşanie. Conştient deci şi cu toată stăruinţa să te uneşti cu Hristos, să te faci purtător al sfinţeniei Lui, al iubirii Lui, al luminii Lui, al nemuririi Lui. Trebuie să înfrunţi păcatul până la sânge. Aşa te naşti din nou. Nu există cale de compromis.”

Valeriu Gafencu afirma că, în cele de urmă, va cădea comunismul, dar că trebuie să fim foarte atenţi cu ce va fi înlocuit!

Într-o scrisoare, datată 7 martie 1946, în care se adresa mamei, îşi aminteşte cum, în anii de liceu, îşi dorea să ajungă „un om de mare valoare” şi scrie mai departe: „Înţelegeam prin aceasta un om care să joace un rol covârşitor în istorie (...) Voiam să fac mult bine în lume.” Dar, de fapt, acea dorinţă arzătoare a lui, transfigurată spiritual, eliberată de orice urmă de mândrie, s-a împlinit. Valeriu Gafencu a avut un rol covârşitor în istoria ortodoxiei şi mulţi preoţi ortodocşi consideră că e doar o chestiune de timp ca Valeriu Gafencu să fie canonizat şi trecut în rândul Sfinţilor.

Închei asemenea Monahului Moise in cartea "Sfantul Inchisorilor" spunând: „Sfinte Mărturisitorule Valeriu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”

http://valeriugafencu.wordpress.com/

luni, 7 decembrie 2009

Sfanta Mucenita Filofteia, o sfanta de numai 12 ani



Sfanta Mucenita Filofteia, o sfanta de numai 12 ani

Pe 7 decembrie, Biserica ortodoxa praznuieste pe Sfanta Mucenita Filofteia, o sfanta de numai 12 ani. Aceasta a trait in sec. al XIII-lea, in sudul Dunarii. Nu se stie cu exactitate daca provenea din neam de romani sau de bulgari. Moastele sale se afla, de la sfarsitul sec. al XIV-lea, la Curtea de Arges. In sedintele Sinodului BOR din 1950, s-a decis generalizarea cultului Sf. Filofteia de la Arges. Numele sau se traduce prin "iubitoare de Dumnezeu".

Martirizata la doar 12 ani de tatal sau

Din informatiile cu privire la viata sa, cunoastem ca una din indatoririle Filofteiei era aceea de a-i duce mancare tatalui ei, care muncea la camp. Insa, Filofteia intalnea in drum multime de saraci si, fiind milostiva impartea din ea saracilor, atragand nemultumirea si reprosul parintelui. Intr-una din zile, tatal descopera fapta ei si orbit de furie scoate o barda pe care o avea la el si loveste pe fata la picior. Tanara Filofteia a fost grav ranita la un picior. In urma acestei rani si-a incredintat sufletul Domnului, la varsta de doar 12 ani.

Aducerea moastelor la Curtea de Arges

Istoria arata ca moastele Sf. Filofteia au fost duse initial la Tarnovo, unde au ramas pana in anul 1393. In acel an, Taratul bulgar a fost ocupat de turci, care au si ars orasul. Pentru a le feri de profanare, moastele au fost duse la Vidin, unde au stat putin timp, probabil pana in 1396. Dupa infrangerea armatelor crestine la Nikopole, crescand amenintarea turca, moastele au fost oferite domnitorului Tarii Romanesti, Mircea cel Batran (1386-1418). Acesta le-a asezat in vechea ctitorie domneasca, cu hramul "Sf. Nicolae", de la Curtea de Arges, pe atunci catedrala mitropolitana. In acest fel se explica si alegerea zilei de 7 decembrie drept zi de pomenire (imediat dupa ziua hramului). Dupa construirea noii biserici de catre Neagoe Basarab, sfintita la 15 august 1517, moastele au fost asezate aici a doua zi, cand s-a facut si proclamarea canonizarii Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului (prima canonizare la noi).

Moastele au ramas la Curtea de Arges pana in 1893, cand, datorita starii avansate de degradare a bisericii, au fost mutate in bisericile "Sf. Gheorghe" si "Adormirea Maicii Domnului" - Olari, din aceeasi localitate. In timpul primului razboi mondial, datorita mutarii frontului in apropierea acestei localitati, moastele au fost duse in paraclisul Manastirii Antim din Bucuresti. Dupa terminarea razboiului, au fost readuse la Curtea de Arges, iar din 1949 se afla in paraclisul acestei manastiri.

Sfanta Filofteia in traditia populara

Sfanta Filofteia este considerata ocrotitoarea copiilor si a tinerilor, si in special a fetelor, pe care le ajuta sa se casatoreasca si sa aiba o viata linistita. In traditie, Sfanta Filofteia este o sora indepartata a Sfantului Ilie. Astfel, ea mai este numita si "aducatoarea de ploi". Istoria consemneaza mai multe procesiuni cu moastele Sfintei pe timp de seceta, iar traditia spune ca prin mijlocirea ei in fata lui Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate. Sarbatoarea Sf. Filofteia se tine si pentru a fi feriti de diferite boli si necazuri atat noi, cat si animalele noastre.

duminică, 6 decembrie 2009

Sfantul Ierarh Nicolae - 6 decembrie

Sfantul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, este sarbatorit pe 6 decembrie. A trait la sfarsitul secolului al III-lea, inceputul secolului al IV-lea. S-a nascut in localitatea Patara, in provincia Lichia, din partea asiatica a Turciei de astazi. Nicolae este unul dintre numele personale cele mai indragite si mai raspandite. El este format din cuvintele grecesti: nike - victorie, biruinta si laos - popor, si are intelesul de "om ce face parte dintr-un popor victorios".

Nascut intr-o familie bogata, renunta la toata averea dupa moartea parintilor sai. Este ales sa conduca eparhia din Mira Lichiei. Primeste aceasta demnitate dupa ce Hristos i s-a aratat in vis, daruindu-i Evanghelia. A pastorit intr-o vreme cand invataturile gresite despre persoana lui Hristos erau primite de diverse persoane ca fiind adevarate. A participat in calitate de episcop la primul sinod ecumenic tinut la Niceea in anul 325, unde a fost condamnata erezia lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.

Atat de puternic a argumentat Sfantul Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, viitorul sfant i-a dat ereticului o palma in cadrul sinodului. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in ziua de 5 decembrie, celor neascultatori sa li se dea un bat in semn de avertisment.

Mentionam ca in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar. Batranii nostri spuneau ca Sfantul Nicolae are printre darurile sale si o joarda. Iar daca era pusa in apa si inflorea pana la Nasterea Domnului, insemna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a dat crenguta flori albe.

Sfantul Ierarh Nicolae

Nu se cunoaste anul in care Sfantul Nicolae a trecut la cele vesnice. Se crede ca a murit in perioada anilor 340-350, pe 6 decembrie.

Moastele Sfantului Nicolae

Moastele Sfantului Nicolae sunt prezente la Catedrala din Bari, in Italia, intr-o cripta din care izvoraste un lichid incolor, numit Mana sau Santa Mana. Potrivit traditiei, episcopul acestei eparhi amesteca acest lichid cu apa, il binecuvinteaza si-l imparte credinciosilor.

La biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti se afla o parte din mana Sfantului Nicolae.

Sfantul Nicolae - adevaratul Mos Craciun

Adevaratul Mos Craciun, cel din traditia Bisericii, este Sfantul Nicolae. El nu este un personaj mitologic. Mos Craciun imbracat in vesmant rosu, avand barba si calatorind cu ajutorul renilor, a fost inventat la inceputul secolului XX. Numele de Santa Claus (Mos Craciun) provine din termenul olandez Sinterkloos - Sfantul Nicolae.

Potrivit traditiei, Sfantul Nicolae este cel care a salvat trei fete de la prostitutie cu ajutorul unor pungi cu bani aruncate noaptea, pe fereastra casei in care ele locuiau. De atunci si pana in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfantului Nicolae (5 decembrie), cei dragi si in special copiii primesc daruri de la Sfantul Nicolae.

Sfantul Nicoale in credinta populara

Sfantul Nicolae se numeste in credinta populara San-Nicoara. El pazeste Soarele care incearca sa se strecoare pe langa el spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura. Cu privire la acest rost insemnat, iata ce scrie George Cosbuc:

"Soarele e pus de Dumnezeu sa lumineze pamantul, dar el, ingrozit de rautatile cate le vede pe pamant si satul de acelas drum vesnic, intr-una vrea sa fuga si sa scape de vederea pamantului. Asa cum umbla el de-a curmezisul peste pamant, de la rasarit spre sfintit, tot isi schimba drumul si fuge cu rasarirea, cand spre miaza-zi, cand spre miaza-noapte, ca, doara-doara va putea ajunge odata sa faca sfarsit pamantului si el sa stea sa se odihneasca pe cer si sa nu mai aiba de incunjurat pamantul. Iar sfarsitul pamantului va fi atunci cand soarele va ajunge sa rasara de la sfintit si sa sfinteasca la rasarit, adica tocmai intors de cum e astazi.

Dar Dumnezeu nu voeste lucrul acesta si de aceea a pus strajer la miaza-noapte pe San-Nicoara si la miaza-zi pe San-Toader, ca sa tie calea soarelui si sa-l abata din cale.

Viata Sfantului Nicolae

Si ci-ca primavara ajunge soarele in fuga lui pe la San-Toader si atunci ia cu el noua babe rele si aduce ploi si ninsori si prapadenii de vreme rea, ca doara-doara va scapa nevazut de San-Toader pe o vreme ca aceea. Si mai-mai sa-l scape San-Toader, caci soarele apuca sa fuga inainte ; dar atunci San-Toader, cu noua cai are sa se iea dupa soare si-l fugareste, il alearga sa-l prinda. Si fuge dupa soare treisprezece saptamani, si abia il ajunge colo departe-departe spre miaza-zi. Si cum il ajunge, il si intoarce dela miaza-zi spre rasarit.

Si se intoarce soarele si merge,merge spre rasarit, dar cand ajunge la locul lui cel oranduit de Dumnezeu, nu se astampara ci fuge inainte spre miaza-noapte, ca doara va putea fugi pe de cealalta parte. Si atunci ii iese in cale San-Nicoara si-l prinde, si-l trimite indarat. Si soarele iaras face ce a facut, si tot asa o pate intr-una cu San-Toader si cu San-Nicoara.

Dar odata si odata tot o sa scape el de pazitorii lui ; daca nu de San-Toader, dar de San-Nicoara tot o sa scape, ca San-Toader e tanar si are cai, dar San-Nicoara n-are cai si e batran".

De Sfantul Nicolae peste 800 000 de romani isi sarbatoresc ziua numelui

Peste 800.000 de romani isi sarbatoresc onomastica de Sfantul Nicolae. Din totalul persoanelor care poarta aceste nume, aproape 538.500 sunt barbati (Nicolae, Niculai, Nicusor, Niculae, Nicu, Nicula, Nicoara), iar aproximativ 280.000 sunt femei (Nicoleta, Niculina, Neculita, Nicolina, Nicola)".

Dintre aceste prenume, cel mai raspandit este Nicolae/ Nicolaie, apartinand unui numar de 353.415 barbati, urmat de Nicoleta, prenumele a 191.030 de femei.

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Nicolae!

miercuri, 2 decembrie 2009

11 ani de la moartea parintelui Cleopa Ilie

Parintele Ilie Cleopa s-a nascut pe 10 aprilie 1912, in comuna Sulita, judetul Botosani, intr-o familie de tarani - Alexandru si Ana Ilie, cu zece copii. Trei ani de zile a facut ucenicie la schimonahul Paisie Olaru, pustnic in Schitul Cozancea. A intrat in viata monahala in anul 1929, la Manastirea Sihastria. A fost calugarit in 1937, ales egumen interimar in 1942 la Manastirea Sihastria si staret in anul 1945. Este transferat la Manastirea Slatina din Suceava in 1949, impreuna cu 30 de monahi, unde va sta pana in anul 1956. Revine la Manastirea Sihastria, devenind duhovnicul intregii obsti de aici. Fiind urmarit de securitate, se retrage in 1948 pentru sase luni in padurile din jurul Manastirii Sihastria. Din cauza securitatii se retrage intre anii 1952-1954 in Muntii Stanisoara, impreuna cu parintele Arsenie Papacioc. La cererea patriarhului Iustinian, va reveni din pustie la Manastirea Slatina. In primavara anului 1959 se retrage pentru a treia oara in pustie, unde se nevoieste mai bine de cinci ani. In 1964 revine in Manastirea Sihastria, si va dedica intrega viata misiunii duhovnicesti pana la 2 decembrie 1998, cand trecere la cele vesnice.

Casa parinteasca i-a fost biserica

Parintele Ilie Cleopa marturiseste despre casa parinteasca: "Aveam o camera, toata numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Iar la miezul noptii ne sculam, citeam din Psaltire si faceam sute de metanii. Apoi iar ne culcam”.

Lupta cu ispitele in casa parinteasca

Cand erau toti fratii acasa, mama lor se ingrijea sa-i insoare. Spera ca fetele care veneau la claca, la depasunat porumb, vor deveni sotiile fiilor. Insa acestia, indeosebi parintele Cleopa, foloseau acest prilej pentru a le povesti fetelor din "Vietile Sfintilor“. Una dintre ele s-a calugarit.

Din marturiile parintilor retinem ca intr-una din zile, tinerii din sat au organizat joc cu lautari in casa familiei Ilie, dupa obiceiul din batrani. Unul dintre fratii parintelui Cleopa, Gheorghe, a vazut ca icoana Maicii Domnului de pe perete plangea si astfel a inteles ca este pacat. Si asa Vasile, Gheorghe si parintele Cleopa, iesind din casa, s-au ascuns. Aflandu-i mama lor, le-a zis: "De ce ne faceti de ras in sat? Veniti si voi la joc!” Gheorghe si-a crestat, cu cutitul, ghetele din picioare, spunandu-i mamei, care insista ca ei sa se intoarca la petrecere, "cum sa vin la joc, mama, daca mi s-au stricat ghetele?“. In seara aceea, parintii au inteles ca feciorii lor au ales sa-I slujeasca numai lui Hristos.

Pentru toti avea un cuvant de mangaiere

Orice persoana ajunsa la parintele Cleopa primea un cuvant de mangaiere. De la el nu pleca nimeni trist. Si asta pentru ca in el a vorbit, a trait si traieste duhul lui Hristos. Cand ajungeai la el si cereai un cuvant de invatatura, spunea: "De ce ati venit la un harb legat cu sarma?“. Facea aceasta marturisire, pentru ca stia ca orice raspuns vine de la Hristos. Si din aceasta neincetata petrecere cu Hristos, striga neincetat: "Manca-v-ar Raiul!“.

Trecerea la cele vesnice

Duminica, 29 noiembrie, parintele Cleopa dadea sfaturi si binecuvanta pe cei ce veneau la el. De la ora 16.00 nu a mai raspuns la nicio intrebare si a stat nemiscat pe scaunul sau de spovedanie, ca intr-o rapire, mai mult de 11 ore. S-a desteptat luni dimineata la ora 3.30. Miercuri dimineata, la ora 2.20, ucenicul sau a anuntat ca parintele Cleopa a trecut la cele vesnice.

Ne asteapta si astazi, tainic, la chilia si mormantul sau

Cand vezi ca zilnic ajung la chilia parintelui Cleopa zeci de credinciosi, nu-ti ramane decat sa afirmi: duhul parintelui Cleopa este viu la Sihastria. Ajuns aici, pleci mangaiat, intarit si binecuvantat. E minunat sa vezi ca la mormantul parintelui sunt in orice zi lumanari aprinse si flori. E semnul prezentei.

marți, 1 decembrie 2009

calculeaza-ti greutatea!!!

1 Decembrie - Ziua Nationala a Romaniei


La 1 Decembrie 1918, peste o suta de mii de romani participanti la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia au proclamat solemn unirea Transilvaniei cu Romania, inscriind un nou moment de seama in istoria poporului roman, care s-a adaugat revenirii la patria-mama, la 27 martie 1918, a Basarabiei si, la 28 noiembrie, acelasi an, a Bucovinei, si ele aflate pana atunci sub stapaniri straine.

Actul de la 1 Decembrie 1918, prin care se constituie statul national unitar-roman, a deschis perspective noi, inclusiv pentru viata Bisericii Ortodoxe Romane. In anii care au urmat dupa primul razboi mondial "ierarhii Bisericii noastre care mai inainte, faceau parte din Biserici separate, se intrunesc sinodal la Bucuresti, incepand cu anul 1921, sub presedintia mitropolitului primat Miron Cristea, se vor depune neincetat stradanii pentru infaptuirea efectiva si canonica a unificarii noastre bisericesti, lucrandu-se in acelasi timp si cu alti factori de raspundere la elaborarea legilor cuvenite in problema unificarii bisericesti. Odata cu sfarsitul primului razboi mondial, cea dintai indatorire a Bisericii Ortodoxe Romane a fost unificarea, adica organizarea ei unitara, sub conducerea Sfantului Sinod din Bucuresti, prin contopirea tuturor organismelor sale.

Unificarea bisericeasca a tuturor romanilor a fost intarita apoi de ridicarea Bisericii Ortodoxe Romane la rangul de Patriarhie, prin legea din 23 februarie 1925, recunoscuta de Patriarhia Ecumenica prin Tomosul din 30 iulie acelasi an. Prin acest act crestea prestigiul Bisericii Ortodoxe in toata lumea crestina. Ridicarea Bisericii noastre la rangul de Patriarhie a fost nu numai o urmare fireasca a autocefaliei acesteia, ci si o consecinta logica a formarii statului national unitar roman. Aceasta pentru ca Biserica Ortodoxa Romana s-a integrat de la bun inceput in viata sociala si nationala a poporului, sprijinind nazuintele lui de unitate, de libertate si de independenta nationala.

LA MULTI ANI ROMANI!!! HAI ROMANIA!!!