vineri, 9 aprilie 2010

Izvorul Tamaduirii - Vineri - Saptamana Luminata

Izvorul Tamaduirii - praznic inchinat Maicii Domnului

In fiecare an, in prima vineri dupa Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii. Este un praznic inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolului.

Potrivit traditiei, Leon cel Mare, cu putin timp inainte de a ajunge imparat, se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. Intalneste un batran orb care ii cere sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Leon va cauta in apropiere un izvor, dar nu va gasi.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati". Leon va face ascultare si astfel, va gasi un izvor din care ii va da orbului sa bea. Ii va spala fata cu aceasta apa, iar orbul va incepe sa vada.

Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. Mai tarziu, imparatul Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din acest izvor. Ca semn de multumire a construit o biserica si mai mare. Aceasta biserica a fost distrusa de turci in anul 1453.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani si suferinte.


Izvorul Tamaduirii

Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde exista pana astazi izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele

Crestinii ortodocsi vin in aceasta zi la biserica pentru a lua parte la slujba de sfintire a apei, cunoscuta si sub numele de Aghiasma Mica.

In vorbirea populara, aghiasmei i se mai spune si aiasma. Cuvantul aiasma vine de la iazma. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR cu etimologie necunoscuta.

Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea.

Dupa ce preotul a sfintit apa, ii stropeste pe credinciosi in timp ce se canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Astfel, s-a retinut in popor ca scopul urmarit prin aiasma este de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau.

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Manastirea Ghighiu este cunoscuta nu doar prin icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, adusa aici in anul 1958, ci si prin izvorul ei tamaduitor.

La Manastirea Dervent, pe locul unde Sfantul Apostol Andrei a facut o minune, exista un alt izvor cu apa vindecatoare.

Un alt loc in care putem gasi izvor cu apa vindecatoare este Manastirea Horaicioara. Pelerini din toata tara vin la cele trei manastiri sa primeasca apa de la aceste izvoare minunate.

Izvorul Tamaduirii - Traditii si credinte populare

In aceasta zi, in unele zone ale tarii, tinerii adolescenti fac legamantul juvenil. Acest legamant se facea, cu sau fara martori, in casa, in gradini sau in jurul unui copac inflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau juramantul respectiv: pronuntarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insotite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbratisarea frateasca, ospatarea cu alimente rituale si dansul.

Profesorul Ion Ghinoiu mentioneaza ca in unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeasi data, pana la intrarea in joc a fetelor insuratite si baietilor infartatiti. Persoanele legate, veri, varute, surate, frati de cruce etc., se intalneau anual sau, dupa casatorie, la Rusalii. Dupa incheierea solemna a legamantului, copii si apoi oameni maturi isi spuneau pana la moarte surata, vere, fartate, verisoara si se comportau unul fata de altul ca adevarati frati si surori: se sfatuiau in cele mai intime si grele probleme ivite in viata, isi impartaseau tainele, nu se casatoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fartatului, se ajutau si se aparau reciproc pana la sacrificiul suprem.

miercuri, 7 aprilie 2010


Icoana Invierii

Icoanele pascale sunt de o bogatie extraordinara pentru intelegerea Tainei Pastilor si a trairii credintei in aceasta taina centrala a crestinismului.

Pentru crestinul apusean, care astazi isi pune intrebari cu privire la Invierea Domnului, descoperirea si contemplarea iubitoare a icoanelor pascale sunt izvor de mare lumina, prin precizia lor teologica si scrupuloasa fidelitate fata de Sfanta Scriptura. Icoanele pascale vor sa infatisate doar evenimentele la care apostolii si ucenicii au fost martori.

Cel inviat aratandu-Se Mariei Magdalena, ingerul vorbind femeilor mironosite, giulgiurile ramase in mormant asa cum erau cand infasurau trupul Celui pus in mormant. La vederea acestora, apostolul Ioan "a vazut si a crezut".

Cum a avut loc Invierea lui Hristos, cum era Domnul inviat, in ce mod a iesit din mormantul pecetluit? Evanghelistii nu dau raspunsuri la aceste intrebari. Ei vorbesc, si indeosebi Matei, care ofera cele mai aulte amanunte, de un mare cutremur de pamant, de ingerul venit pentru a rostogoli piatra de pe mormant, de spaima soldatilor la vederea sa, de ceea ce ingerul vesteste sfintelor femei venite la mormant: "Nu este aici, caci S-a sculat precum a zis." (Mt. 28, 6). Toate acestea, Biserica le infatiseaza in slujbele sale: "Pazind pecetile intregi, Hristoase, ai inviat din mormant, Cel ce n-ai ricat cheile Fecioarei prin Nasterea Ta si ne-ai deschis noua usile raiului."

Indemnandu-i astfel pe credinciosi sa faca din inviere in insasi taina sa obiectul credintei lor, Biserica ortodoxa nu-si ingaduie sa infatiseze ca rod al imaginatiei - asa cum s-a intamplat in Apus, in opere artistice, de altfel magnifice - momentul precis al invierii, adica pe Hristos iesind din mormant.

Biserica ofera astfel credinciosilor spre inchinare doua minunate icoane pascale: Pogorarea la iad, sau Anastasia, si icoana Femeilor Mironosite.

Icoana Pogorarii la iad

In Simbolul Apostolic, pe care credinciosii il canta sau il rostesc in fiecare duminica, Biserica marturiseste: "Cred intr-unul Dumnezeu Tatal Atottiitorul.. si intr-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul nascut.. Care a murit si S-a ingropat, Care S-a pogorat la iad si a treia zi a inviat din morti.. si intru Duhul Sfant.. in invierea trupurilor."

Scriptura si liturghie

Ce poate gandi copilul din Occident care merge la catehism sau adultul rostindu-si Crezul, in fata acestui articol de credinta: Hristos "S-a pogorat la iad"? Cuvantul "iad" nu aduce in mintea celor apartinand sferei de cultura occidentala imaginile medievale sculptate in timpanele sau pe capitelurile catedralelor, si anume: diavoli incornorati si cu copite despicate, pacatosii aruncati in cazane clocotinde?

Pe de alta parte, o cateheza a fricii, intemeiata pe teama de iad, nu si-a desfasurat elocinta in atatea predici de-a lungul veacurilor? Actuala tacere a Apusului cu privire la pogorarea la iad nu vine oare din dorinta de a se elibera de un fragment din Crez considerat a fi prea marcat de vechile mituri?

Evolutia sensibilitatii colective si o conceptie noua a omului, mai preocupata sa transforme lumea prezenta decat sa se piarda in consideratii mitice cu privire la lumea de dincolo, il indeamna pe omul contemporan sa "demitizeze" si sa dea deoparte predica despre iad. Pe de alta parte, luptele lumii actuale sunt si asa destul de crude, ce s-ar mai putea spune despre iad?

Slujba Utreniei din Sambata Mare raspunde: "Pe pamant ai venit, pe Adam sa-l mantui, si pe acesta negasind, jos te-ai pogorat; pan-la iad, Stapanul meu, l-ai cautat".

Epistola catre Evrei este cea care ne lumineaza credinta: "Prin faptul ca a supus Lui toate intelegem ca nimic nu I-a lasat nesupus. Prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om. Deci, de vreme ce pruncii s-au facut partasi sangelui si trupului, in acelasi fel si El S-a impartasit de acestea, ca sa surpe prin moartea Sa pe cel ce are stapanirea mortii, adica pe diavolul, si sa izbaveasca pe acei pe care frica mortii ii tinea in robie toata viata" (Evrei 2, 8-15).

Nu-I spunea Hristos Tatalui: "Eu Te-am preaslavit pe Tine pe pamant, lucrul pe care Mi l-ai dat sa-L fac L-am savarsit" (In. 17, 4).

In ziua Cincizecimii, Petru o va spune cu tarie: "Iisus, pe Care Dumnezeu L-a inviat, dezlegand durerile mortii, intrucat nu era cu putinta ca El sa fie tinut de ea" (F.A. 2, 24).

Viata insasi a lui Hristos prefigureaza pogorarea Sa la iad: astfel, ca un ecou la cuvintele Sfantului Ioan Evanghelistul: "lumina lumineaza in intuneric", raspunde liturghia de la sarbatoarea Nasterii Domnului: "Faclie purtatoare de lumina, trupul lui Dumnezeu in cele de dedesubt, risipeste intunericul iadului."

Tot astfel, icoana Botezului Il arata pe Iisus intrand in apele Iordanului ca intr-un mormant lichid, un fel de pre-pogorare la iad, iar Biserica canta: "Cuvantule Cel vesnic, intorcandu-l la frumusetea cea dintai pe omul cazut, acesta se ingroapa impreuna cu Tine in ape."

Asa cum ne invata Sfantul Pavel: "Deci, ne-am ingropat cu El in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii" (Rm. 6, 4).

Taina Botezului este astfel o foarte reala coborare in moarte impreuna cu Hristos, o pogorare la iad. In fata "inaltimii si adancimii" tainei mantuirii, Sfantul Pavel se minuneaza: "Suindu-Se la inaltime, a robit robime si a dat daruri oamenilor. Iar aceea ca "S-a suit" ce inseamna decat ca S-a pogorat in partile cele mai de jos ale pamantului? Cel ce S-a pogorat, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate sa le umple" (Efes. 4, 8-10).

Pogorandu-Se la iad, Hristos elibereaza omenirea tinuta in robie. Victoria lui Hristos asupra iadului, eliberarea lui Adam si a dreptilor Vechiului Testament este tema principala a slujbei din Sambata Pastilor in Biserica Rasaritului, asa cum este si in slujba Bisericii din Apus.

Dupa moartea lui Adam, coborarea Mantuitorului care asumase firea sa trebuia sa ajunga la aceleasi adancimi la care coborase Adam, iar in cantarea 6 din Canonul Invierii se spune: "Pogoratu-Te-ai in cele mai de jos ale pamantului si ai sfaramat incuietorile cele vesnice, care tineau pe cei legati, Hristoase; iar a treia zi, ca si Iona din chit, ai inviat din mormant."

Iconografia

A spune ca Apusul nu cunoaste iconografia "Pogorarii la iad" ar insemna sa negam existenta acestei teme la Roma, inca din secolul al VIII-lea, intr-o fresca din bazilica Sfantului Clement, ca si in frescele si miniaturile din epoca romana. Apusul a insistat insa pe reprezentarea lui Hristos iesind din mormant, astfel incat aceasta a prevalat fata de cea a pogorarii la iad.

Aceasta a fost si ea totusi reprezentata in arta apuseana. Astfel, Louis Reau, in "Iconographie de Part chretien", enumera nu mai putin de patruzeci si una de reprezentari celebre ale acestei teme in sculptura, pictura si vitralii. Si nici macar nu mentioneaza frumosul - si celebrul - basorelief din secolul al XIV-lea, aflat in catedrala din Elne - Pirineii Orientali - nici vitraliul Pogorarii la iad (secolul al XIX-lea) din corul somptuoasei biserici din Pourrain, Yonne, nici multe altele.

Dar trebuie sa recunoastem ca, mai ales in Rasarit, acest subiect este tratat cu mare intensitate si plinatate, chiar in virtutea legaturii existente intre icoana sarbatorii si folosirea sa in slujba. Pe icoanele Pogorarii la iad, Hristos este subiectul central. "El apare in iad nu ca un prizonier al acestuia, ci ca invingatorul sau, eliberatorul celor care erau inchisi acolo; nu ca un rob, ci ca Stapanul Vieti".

Hristos se afla intr-o mandorla a slavei, care este adesea strapunsa de lumina care izvoraste din El. Culoarea vesmintelor Sale nu mai este rosul tunicii, nici albastrul mantiei, ci albul stralucitor presarat cu fire de aur (assist) sau galbenul auriu hasurat cu assist. intunericul iadului este luminat de "lumina lumii".

In minunata fresca a Pogorarii la iad din biserica Mantuitorului de la Chora, din Istanbul, in absida este infatisat un "Hristos-fulger", stralucind de lumina, Domnul vietii incarcat cu intreg dinamismul

Duhului Sfant, raspandind razele energiilor divine. Puterea gestului Sau si aceasta violenta cu care ia in stapanire cerurile si strabate firmamentul este subliniata de mantia Sa fluturanda. El este prezent cu o forta fulguranta si se manifesta asemenea fulgerului.

Cu adevarat, este lumina invierii si zorile Pastilor. Domnul doboara portile iadului si calca in picioare ramasitele portii in forma de cruce, in timp ce lacatele si cuiele zboara sfaramate.

In adancurile intunecate se vede si Satana, inspaimantat, iar in unele icoane mai tarzii, ingerii care-l pun in lanturi, in timp ce sunt zdrobite lanturile celor pe care el ii tinea ferecati.

In icoana noastra, Hristos tine in mana stanga un rotulus, simbol al propovaduirii invierii la iad, potrivit invataturii Sfantului Apostol Petru: "Ca spre aceasta s-a binevestit mortilor, ca sa fie judecati ca oameni, dupa trup, dar sa vieze dupa Dumnezeu cu duhul" (I Ptr. 4, 6).

In alte icoane, atunci cand nu-i ridica cu amandoua mainile pe Adam si pe Eva, Hristos tine in mana, in loc de rotulus, crucea, nu cea a patimirii, ci cea care aminteste de izbanda Sa asupra mortii.

Cu mana dreapta, Hristos il scoate pe Adam din iad. Este intalnirea tulburatoare a celor doi Adam, de data aceasta nu in chenoza Noului Adam, ci in preaslavirea celui vechi. Eva se ridica si ea si-si impreuna mainile.

Grupurile din stanga si din dreapta reprezinta elementele constitutive ale lui Adam, adica omenirea, proorocii. La stanga, regii David si Solomon, imbracati in vesminte imparatesti si purtand coroana. In spatele lor, Ioan Botezatorul arata cu mana spre Mantuitorul. La dreapta, Moise purtand tablele legii, urmat de cei care vestisera venirea Domnului si care il recunosc.

Astfel, prin pogorarea Sa la iad, Hristos elibereaza intreaga omenire din vechea robie si intemeiaza o omenire renascanda.

Inaltarea duhovniceasca a lui Adam este infatisata in icoana Pogorarii la iad ca un simbol al Invierii viitoare a trupurilor, al carei prim rod a fost Invierea lui Hristos. Astfel, aceasta icoana este numita "icoana Pastilor" ca prefigurare a viitoarei celebrari a Invierii lui Hristos si deci a viitoarei invieri a mortilor.

Icoana Pogorarii la iad infatiseaza ceea ce se spune in omilia din Sambata Pastilor a lui Epifanie al Salaminei: "Ce se intampla? Astazi, tacere mare pe pamant, tacere mare si singuratate, pentru ca imparatul doarme."

Pamantul s-a cutremurat si s-a linistit, pentru ca Dumnezeu a adormit in trup si i-a desteptat pe cei de veacuri adormiti. Dumnezeu a murit in trup si salasul mortilor a inceput sa tremure. El vine sa-l caute pe primul om, ca pe oaia cea pierduta. Vine si la cei care stau in intuneric si-n umbra mortii.

Da, catre Adam inlantuit si catre Eva, inlantuita si ea, se indreapta Dumnezeu, si Fiul Sau cu El, pentru a-i izbavi de chinuri. Domnul s-a apropiat de ei, inarmat cu crucea, arma victoriei. Vazandu-l pe Hristos, primul om striga catre ceilalti, batandu-se peste piept de uimire: "Domnul meu este cu noi toti, iar Hristos ii raspunde lui Adam: "Si cu duhul tau", il ia de mana si-l ridica, spunandu-i: "Desteapta-te, tu, cel ce dormi, ridica-te din morti si Hristos te va lumina. Eu sunt Dumnezeul tau, care, pentru tine, m-am facut fiul tau. Eu, care pentru tine si pentru urmasii tai iti vorbesc acum si, cu puterea pe care o am, poruncesc tuturor celor aflati in intuneric: Luminati-va! Si celor care dorm: Desteptati-va!"

Iti poruncesc: desteapta-te, tu, care dormi. Nu te-am facut ca sa fii inchis in salasul mortilor. Scoala-te din morti: Eu sunt viata celor morti. Ridica-te, lucrarea mainilor Mele, ridica-te, tu, semenul Meu care ai fost zidit dupa chipul Meu. Ridica-te, sa iesim de aici. Caci tu esti in Mine si Eu in tine, suntem o singura fire nedespartita.

Pentru tine, Eu, Dumnezeul tau, M-am facut fiul tau. Pentru tine, Eu, Stapanul, am luat chip de rob. Pentru tine, Eu, care stapanesc cerurile am venit pe pamant si in cele mai de jos ale pamantului. Pentru tine, omule, am impartasit slabiciunea omeneasca, dar apoi am fost liber intre morti. Pentru tine, care ai iesit din gradina raiului, am fost vandut intr-o gradina si dat in mana iudeilor si intr-o gradina am fost rastignit.

Priveste pe fata mea scuipatul pe care l-am primit pentru tine, pentru a te putea readuce la cea dintai suflare de viata. Priveste pe obrazul meu palmele pe care le-am suferit pentru a-ti reda frumusetea dintai, dupa chipul Meu.

Priveste biciuirile pe spatele Meu, indurate pentru a ridica povara pacatelor tale, care-ti apasa spatele. Priveste mainile Mele pironite pe lemn pentru tine, care ai pacatuit intinzandu-ti mana catre pom. Am adormit pe cruce si sulita mi-a impuns coasta, din pricina ta, care ai adormit in rai si din coasta ta i-ai dat nastere Evei. Coasta Mea a tamaduit durerea din coasta ta, somnul Meu te va scoate din somnul iadului. Sulita Mea a impiedicat sulita care se indrepta catre tine.

Scoala-te, sa plecam de aici. Vrajmasul te-a facut sa iesi din rai. Eu nu te voi mai reaseza in gradina raiului, ci pe tronul Meu ceresc. Te-am indepartat de pomul simbolic al vietii, dar iata ca Eu, care sunt viata, ma impartasesc tie. Am pus doi heruvimi sa te pazeasca, ca pe o sluga, acum fac astfel ca heruvimii sa ti se inchine ca unui Dumnezeu.

Tronul ceresc este pregatit, tot asa si cei care-l poarta, camara de nunta este pregatita, ospatul este gata, lacasurile cele vesnice sunt gata si ele, vistieria este deschisa. Imparatia Cerurilor este din veci pregatita pentru tine".

Acest text al lui Epifanie al Salaminei, de care se slujeste Paul Evdokimov in frumoasa sa carte despre arta icoanei pentru a comenta icoana Pogorarii la iad, se regaseste si in liturghia Bisericii Romei in slujba din Sambata Pastilor. Fie ca frumusetea lui sa ajute Apusul sa redescopere iconografia Anastasiei!

In fata acestei icoane, sa cantam impreuna cu Biserica credinta in aceasta taina a Crezului pe care ea o explica in slujbele sale astfel: "Cu patima Ta, Hristoase, din patimi ne-am eliberat si cu invierea Ta din stricaciune ne-am izbavit."

Astazi, iadul striga suspinand: "Mai bine mi-ar fi fost de n-as fi primit pe Cel ce S-a nascut din Maria, ca venind asupra mea, mi-a surpat puterea; portile cele de arama le-a sfaramat. Sufletele pe care le tineam intru mine mai dinainte, Dumnezeu fiind, le-a inviat".

Astazi iadul striga suspinand: "Stricatu-s-a puterea mea; primit-am mort ca pe unul din morti, dar nu pot sa-l tin pe Dansul nicidecum; ci pierd impreuna cu Dansul si pe acestia, peste care eram imparat. Eu am avut morti din veac, dar Acesta iata ca pe toti ii ridica".

Slava, Doamne, Crucii Tale si invierii Tale. Astazi, iadul striga suspinand: "Zdrobitu-s-a stapanirea mea, pastorul S-a rastignit si pe Adam l-a inviat. De cei peste care eram imparat sunt lipsit, si pe care i-am inghitit, puternic fiind, pe toti i-am varsat". Desertat-a mormintele Cel ce a fost rastignit. Slabit-a puterea mortii. Slava, Doamne, Crucii Tale si invierii Tale.

Reflectii

"Hristos a inviat din morti cu moartea pre moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le". Este cantarea care rasuna neincetat in noaptea de Paste.

Dumnezeu nu a creat moartea, aceasta este produsul omului, al libertatii sale. Astfel, lumea pe care noi o numim fireasca este contra firii: "faptura a fost supusa desertaciunii", le spune Pavel romanilor (Rom. 8, 20). Omenirea, in setea sa de absolut, a pietrificat materia in moarte, iar Dumnezeu a fost indepartat de lume.

Dupa caderea in pacat, omul creatiei este o fiinta bolnava, inchisa intre zidurile inchisorii sale. in lumea cazuta, indivizii se exclud. Oamenii vor sa cucereasca, sa posede aceasta lume, si mor, pentru ca lumea este cea care ii poseda. Omul nu mai este sacerdotul lumii, ci a devenit robul acesteia, care l-a inghitit. Omul este inghitit in iadul dezagregarii launtrice. El nu mai reuseste sa se dilate pentru a deveni rug aprins al Iubirii si Comuniunii. Si atunci, iata marea revelatie a iubirii nebune a lui Dumnezeu, pana la punctul sau culminant - crucea: "Hristos S-a facut pentru noi blestem" (Ga. 3, 13).

Dumnezeu coboara la iad, in iadul meu launtric, pana in strafundurile intunecate ale spaimelor si refuzurilor mele. Nu este o exagerare sa spunem ca Dumnezeu coboara mai jos decat omul; si atunci omul, aproape de El, il intalneste pe Dumnezeul sau, care S-a desertat pe Sine, "S-a smerit pana la moarte", S-a facut vulnerabil si coboara in moartea noastra. Si atunci, pana si moartea si toate situatiile de moarte sunt spulberate, caci "cu moartea pre moarte calcand, celor din morminte" le-a daruit viata.

In Hristos, "lumea-iad", "lumea pietrificata" devine o lume incandescenta in lumina Sa necreata. invierea intemeiaza universul din nou, pentru ca, prin inviere, El impaca lumea cu Sine. Spatiul mortii devine spatiu al Duhului in trupul inviat al lui Hristos, iar trupul Celui inviat devine singurul trup real, mai viu decat viata noastra amestecata cu moartea.

Aceasta lume, ca mormant, trebuie sfaramata, pentru ca lumea sa se poata manifesta ca trup hristificat de Duhul vietii si al iubirii.

Trupul lui Hristos dupa inviere este cu adevarat trupul fizic ce fusese coborat in mormant, dar un trup transfigurat de Duhul, asa cum il prevestise deja Schimbarea la Fata.